Televiziunea CNS
www.cnstv.ro
navigare Tag

primarie

CEA MAI TRANSPARENTĂ PRIMĂRIE

În acest început de mileniu în care se pune tot mai mare preţ pe transparenţa deciziilor şi a instituţiilor, iată că, aproape de Roman, am găsit cea mai transparentă instituţie din România. Este vorba despre primăria comunei Gâdinţi, a cărei activitate poate fi văzută dintr-o singură privire. Primăria funcţionează, de ceva vreme, în sala de spectacole a Căminului Cultural, aşa încât, dacă te opreşti în uşa sălii, vezi toată primăria la treabă. Serviciile şi birourile sunt totuşi separate cumva prin nişte dulapuri care…

RECHIZITE PENTRU COPII NEVOIAȘI

Şi în acest an primăria îi ajută pe elevii buni la învățătură din Roman ale căror familii se află în postura de a putea achiziţiona ghizdane şi rechizite cu mare dificultate din lipsa banilor. Primarul Lucian Micu este de părere că este oportună achiziționarea de ghiozdane echipate cu rechizite școlare pentru această categorie de elevi, în baza unor propuneri pe care le vor face unităţile de învățământ romașcane înaintea începerii anului școlar 2019-2020.

PRIMĂRIE “PRIETENOASĂ” CU ROMAȘCANII

Pentru că Primăria Roman nu a primit încă răspuns legat de posibilitatea de a accesa un proiect cu fonduri europene sau guvernamentale de renovare a clădirilor monument, conducerea instituției a trecut la modernizarea, cu fonduri de la bugetul local, a clădirii și la igienizarea, rând pe rând, a spațiilor acesteia. În lucrări de igienizare au intrat birourile Direcției de impozite și taxe locale și Biroul Unic.

MARCAJELE RUTIERE ÎN ATENȚIA PRIMĂRIEI

Primăria Municipiului Roman informează că au început lucrările de aplicare a marcajului rutier pe străzile din oras. O trecere bine semnalizata scade riscul producerii accidentelor, cunoscut fiind faptul ca tot mai multi pietoni isi pierd viata din cauza vizibilitatii reduse a marcajelor si a lipsei de atentie a soferilor. Prioritar, serviciile municipale vor interveni pe trecerile pietonale cu trafic intens, în intersecțiile problematice și în preajma instituțiilor de învățământ, urmand ca aceasta actiune sa fie continuata…

APLICAȚIA PENTRU ROMAN

Nu demult primăria Roman a pus la dispoziţia celor interesaţi o aplicaţie prin care aceştia să poată trimite primăriei sesizări; în acelaşi timp şi primăria să poată expedia către romaşcani mesaje şi avertismente atunci când este cazul. Aplicaţia poate fi instalată şi funcţionează atât pe calculatoare cât şi pe telefoane şi tablete smart.

GATA CU DEZBATERILE!

https://www.youtube.com/watch?v=0o8p02OFUbA Seria din acest an a dezbaterilor organizate de primărie cu principalele categorii socio-profesionale s-a încheiat. Ca să participe la ultimile două dezbateri primarul Micu a renunţat să participe la şedinţa Asociaţiei Municipiilor din România, trimiţând-o în locul lui pe viceprimarul Roxana Iorga.

RĂZBOIUL PRIMARILOR CU GUVERNUL

https://www.youtube.com/watch?v=cJwBDqGpQFo Asociația Municipiilor din România a decis convocarea Comitetului Director al AMR pentru data de marti, 29 ianuarie, în legătură cu prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2019. La ședință a fost invitată să participe şi premierul Viorica Dăncilă.

PRIMĂRIA CORDUN DĂ STARTUL NOILOR PROIECTE

https://www.youtube.com/watch?v=to_8di7svAU Ca in fiecare an si anul acesta Primaria Cordun vine in intampinarea cetatenilor din satele Cordun, Simionesti si Pildesti cu un rezumat al activitatii desfasurate pe parcursul anului 2018 precum si cu cateva dintre proiectele de investitii pe anul 2019, printre care se regasesc si proiecte mai vechi care se deruleaza si anul acesta