A intrat cu mașina în pietoni. Trei victime

Accident rutier, astăzi, in jurul orei 09.00, pe strada Traian Vuia din municipiul Galați. Accidentul a fost provocat de un șofer, care a virat la stânga, fără să îi acorde prioritate conducătorului auto care a intrat cu mașina în pietoni.

Au fost implicate două autoturisme și au fost răniți ușor 3 pietoni. Victimele sunt două femei de 47 și 63 de ani și un bărbat de 53 de ani, și au primit primul ajutor la fața locului de la echipajele de SAJ Galați, apoi au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale.

Unul dintre conducătorii auto implicați a părăsit locul faptei și a fost ulterior identificat in persoana unui bărbat, de 48 de ani, din municipiul Galați.

În cauză se efectuează cercetări pentru a se stabili împrejurările producerii accidentului. Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului” a precizat comisar șef de poliție Gabriela Costin, purtător de cuvânt al IPJ Galați.

Articolul A intrat cu mașina în pietoni. Trei victime apare prima dată în Știri – TV CNS.