TV CNS
CNS STIRI

Accident cumplit pe DN1: Cinci persoane decedate și două rănite

Tragedie rutieră, marți dimineață, pe DN1, în zona localității prahovene Nistorești. Cinci persoane au murit, iar alte 2 au fost rănite, după impactul nimicitor dintre 2 autoturisme. Doi pasageri au murit în urma impactului, iar în cazul altor 3 s-a declarat decesul în urma manevrelor de resuscitare, a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Prahova.

La fața locului au fost mobilizate o mașină de stingere, 3 echipaje de descarcerare, precum și 4 ambulanțe SMURD, din care una de terapie intensivă mobilă.

Pe DN1, km 103+900 Nistoresti, pe sensul de mers Brașov către Ploiesti s-a produs un accident rutier. Implicați un conducător auto în vârstă de 21 de ani și un conducător auto în vârstă de 34 de ani. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto în vârstă de 21 de ani și a celor 4 pasageri din mașina acestuia. O pasageră din mașina bărbatului în vârstă de 34 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată a fost acroşat un alt autoturism care circula regulamentar, fără a înregistra victime. Conducătorul auto în vârstă de 34 de ani testat alcoolscop, rezultat negativ. La acest moment se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. Traficul este restricţionat pe sensul Braşov către Ploieşti, fiind dirijat de către polițiştii rutieri„, a transmis IJP Prahova

Articolul Accident cumplit pe DN1: Cinci persoane decedate și două rănite apare prima dată în Știri – TV CNS.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

www.cnstv.ro folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor pe site. Acceptă Citește...