Anunț despre modificarea salariilor bugetarilor

Guvernul a aprobat joi un memorandum care stabilește principiile care vor sta la baza reanalizării și elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Prin acest memorandum, în următoarele 30 de zile, ministerele de linie vor transmite propunerile privind politica de salarizare în sistemul public, a anunțat ministrul Muncii,. Întrebată de jurnaliști dacă prin acest act vor fi scăderi ale salariilor, Raluca Turcan a negat, invocând nevoia echității în sistemul de salarizare. Și premierul Florin Cîțu a precizat, la rândul său, că noile reguli pentru salarizarea bugetarilor nu vor duce la scăderea veniturilor acestora, așa cum au apărut informații false în spațiul public.

Raluca Turcan susține că veniturile bugetarilor NU vor fi micșorate

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a subliniat, joi, că prin adoptarea acestui Memorandum nu se urmăresc scăderi salariale, ci echitate în sistemul de salarizare, menţionând că unele sporuri acordate în prezent vor intra în salariile de bază.

A fost aprobat Memo-ul care stabilește principiile care vor sta la baza reanalizării și elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Acest Memorandum a fost semnat de către toate ministerele și reprezintă, practic, angajamentul pe care ministerele îl iau ca într-o perioadă de 30 de zile să prezinte propriile soluții, propria viziune pentru familiile ocupaționale pe care le coordonează, astfel încât să reașezăm sistemul de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice. (…) Reanalizăm coeficienții de ierarhizare pentru fiecare familie ocupațională de funcții bugetare și unele sporuri vor intra în salariile de bază. De asemenea, acele sporuri care pot fi acordate în sumă fixă vor fi date în sumă fixă; sporurile care vor rămâne după includerea unora în salariile de bază nu vor depăși 20% din salariul de bază plătit individual. (…) Salariul în plată de bază să fie acelaşi pentru toată lumea. Este inadmisibil ca, pe o lege, să ai unii angajaţi în sistemul public plătiţi la nivelul de salarizare din 2019 şi alţii la un nivel de salarizare posibil în anul 2022.

Vom include, de asemenea, în grila de salarizare şi alte activităţi care în momentul de faţă nu sunt pe grila de salarizare în sistemul public şi care creează puternice inechităţi – şi dau exemplul administraţiei publice locale. Acestea sunt principiile de bază ale acestui memorandum”, a explicat Raluca Turcan.

Întrebată de presă despre punctul de vedere trimis de Ministerul Sănătății la acest Memorandum, potrivit căruia plafonarea sporurilor la 15% din salariul de bază va duce la diminuarea salariilor, Raluca Turcan a invocat fake news în acest sens, precizând că este nevoie de informații corecte, pentru că „sunt oameni care în momentul de faţă sunt în prima linie a luptei cu pandemia, sunt oameni care pur şi simplu au veniturile mici în România şi sunt unele sporuri care au fost gândite pentru a le completa veniturile”.

În sistemul public avem 80.000 de persoane plătite cu salariul minim pe economie, iar sporurile au fost gândite de multe ori ca o completare a veniturilor lor. Acest memorandum și întreaga regândire a legii salarizării țintește spre reducerea inechităților, reducerea discrepanțelor de salarizare pentru persoane care au aceeași pregătire, aceeași încadrare și salarii cu totul diferite”, a mai explicat Raluca Turcan, joi, după ședința de Guvern.

În același timp, ministrul Muncii s-a plâns din nou de intoxicările din presă legate de salarizare.

Vreau să afirm apăsat, că prin Memorandumul pe care l-am adoptat astăzi nu punem bazele nici unei măsuri de scădere a veniturilor în România, ci, dimpotrivă, prin acest Memorandum intenționăm să creștem acele salarii care au fost mereu lăsate în urmă prin inechitățile legislației adoptate în trecut. Și, de asemenea, salarizarea în sectorul public va deveni unitară, predictibilă, echitabilă și va fi, de asemenea, în corelație cu eficiența instituțiilor publice. (…)

Am văzut că există foarte multă patimă în spațiul public atunci când vorbim de pensii sau de salarizare sau chiar de beneficii sociale. Convingerea mea este că, dincolo de orice interpretare, în mandatul meu de ministru și mandatul guvernului din care fac parte un lucru este simplu: este o datorie a noastră să aducem echitate și în societatea românească, iar oamenii să știe că legea și instituțiile le protejează drepturile și nu îi nedreptățesc. Ne propunem, așadar, să facem statul să funcționeze corect și nu haotic”, a mai precizat ministrul Muncii.

Există o intenție clară de a provoca tensiuni sociale mințind că Guvernul și Ministerul Muncii vor tăia veniturile oamenilor. Și aceasta este o intoxicare care, de obicei, prinde, pentru că sunt mulți oameni nelămuriți, mulți oameni îngrijorați de veniturile pe care le au. Dar, în același timp, să știți că sunt foarte mulți oameni care sunt convinși că în această perioadă sunt și oameni politici și alți amatori care din asta trăiesc, din intoxicare”, a declarat Turcan.

Și premierul Florin Cîțu a precizat la începutul briefingului de presă de după ședința Guvernului că dorește să demonteze o informație falsă legată de acest memorandum:

Aș vrea să demontez o informație falsă apărută în spațiul public: memorandumul propus și aprobat de Ministerul Muncii nu propune nicio reducere de venituri în sectorul bugetar, ca să fie foarte clar. Nu se propune nicio scădere de venituri în sectorul public, prin acest memorandum. Deci, trebuie demontată din start această informație”, a declarat Florin Cîțu, lucru pe care l-a reluat și la câteva ore, într-o postare pe Facebook: „Ministerul Muncii a propus, printr-un Memorandum, noi reguli pentru salarizarea bugetarilor, care nu vor duce la scăderea veniturilor angajaților din sectorul public”.

CE propune MEMORANDUMUL adoptat de Guvernul de coaliție
– reanalizarea coeficienților de ierarhizare pentru fiecare familie ocupațională de funcții bugetare, cu respectarea raportului de 1 la 12, dintre cel mai mic și cel mai mare salariu de bază, și înmulțirea coeficienților cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare – 2300 lei;
– introducerea unor grile de salarizare pentru administrația publică locală, corespunzător funcțiilor publice și funcțiilor contractuale;
– plafonarea sporurilor la 20% din salariul de bază, la nivel individual;
– revizuirea sistemului de acordare a sporurilor :
– sporurile pentru condiții de muncă la care expunerea la condiții de muncă este aceeași, indiferent de funcția deținută, se vor acorda în cuantum fix, ca spor de până la 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată;
– analiza tuturor categoriilor de sporuri, cu menținerea numai a celor cu adevărat
relevante;
– acordarea unui spor de performanță lunar, personalului care a realizat sau a participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei/autorităţii publice sau a sistemului din care face parte, a participat la activităţi cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepţional ori a avut un volum de activitate ce depăşeşte în mod semnificativ volumul optim de activitate, în raport de complexitatea sarcinilor, în baza criteriilor stabilite de ordonatorul de credite;
– implementarea noului cadru legal pentru toate familiile ocupaționale în acelașii timp, în scopul evitării apariției unor noi dezechilibre în sistemul public de salarizare și al înlăturării posibilității contestării unor prevederi în fața instanțelor de judecată, potrivit documentului.

Foto: edupedu.ro

Articolul Anunț despre modificarea salariilor bugetarilor apare prima dată în Știri – TV CNS.