TV CNS
CNS STIRI

Cel mai mare urs din UE a fost împușcat în România de un prinț austriac. Acuzații de braconaj

Ursul uriaș Arthur a fost împușcat de un prinț austriac la Ojdula, Covasna într-o arie naturală protejată, în luna martie, a anunțat Organizația Agent Green. Reprezentanții ONG-ului îl acuză pe acesta de braconaj după ce a profitat de o derogare dată de ministrul Mediului pentru uciderea ursoaicei cu pui care a produs mai multe pagube în ferme din regiune. În final, nu a fost ucisă ursoaica, ci Arthur, considerat cel mai mare urs brun din Uniunea Europeană.

Organizațiile Agent Green și VGT (Austria) condamnă uciderea ursului brun Arthur de către vânătorul de trofee, Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, care a venit în România în luna martie pentru a-l împușca, potrivit unui comunicat transmis miercuri presei.

Este nevoie și de câteva măsuri mai ferme. Când soluția letală este singura rămasă, atunci ar trebui să fie prezent și un jandarm și un comisar de mediu. Împușcarea ar trebui evitată, prioritizându-se tranchilizarea, urmată de eutanasie. Pentru a pune capac vânătorii de trofee, toți urșii morți vor trebui incinerați, după ce se vor fi prelevat probe de ADN. La fel s-a făcut și cu fildeșul elefanților pentru a salva această specie”, a declarat președintele AgentGreen, Gabriel Păun.

Cum a „greșit” ursul?

ONG Agent Green a explicat că „prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, rezident în Riegersburg, localitate situată în regiunea austriacă Stiria, și-a fundamentat uciderea celui mai mare urs prin derogarea oferită de ministerul mediului din România acordată pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna. Dar în realitate, Prințul nu a omorât ursul problemă, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților. Ursul Arthur a fost observat vreme de mai mulți ani de rangerul Agent Green din zona respectivă și era recunoscut ca fiind un exemplar sălbatic și neobișnuit cu prezența omului și sursele de hrană oferite de acesta. Habitatul său era aria protejată Natura 2000 Oituz-Ojdula ROSCI0130”.

Agent Green a discutat pe 28 aprilie 2021 cu primarul din Ojdula și a vizitat mai multe gospodării din acest sat: ”Am stat de vorbă cu localnicii care au raportat atacuri ale ursoacei, inclusiv cu domnul Berszan Gheorghe, cel care a cerut Asociației de Vânătoare Botos în luna ianuarie 2021 să împuște ursoaica care i-a provocat pagube în vara anului 2020. Atât domnul Gheorghe, cât și alți săteni au gospodăriile la marginea satului, învecinându-se direct cu habitatul ursului. Niciunul nu are gard electric. De fapt niciunul nu are vreun fel de gard în partea dinspre pădure. Niciunul nu a primit compensații pentru pagubele suferite. Niciunul nu s-a plâns de un urs mascul, ci de femele cu pui. Fiecare fermier cu care am discuyat a spus că nu s-a schimbat nimic de când a fost împușcat ursul de sex masculin și că femela continuă să vină zilnic în gospodării. Gospodăriile nu au câini din rase speciale care alungă urșii și nu implementează nicio măsură de coexistență și coadaptare. Pe domnul Gheorghe l-am rugat să își citească propria plângere făcută de domnia sa către asociația de vânătoare, dar nu a fost capabil să o facă. Uciderea lui Arthur este extrem de suspectă și este de competența poliției să facă lumina în acest caz”, a declarat Gabriel Paun, președintele Agent Green.

Ursul Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană, mai transmite Agent Green.

Ursul de 17 ani a fost împușcat pe 13 martie 2021, potrivit publicației austriece KronenZeitung.

Măsurătorile cadavrului indică că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum. Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit”, a spus Gabriel Paun.

Ursul brun, specie protejată

Ursul brun este o specie strict protejată de legislația UE și de Convenția de la Berna. Derogările sunt excepții care se dau în cazuri extreme de la caz la caz, după o evaluare amănunțită a situației, iar metoda letală este ultima soluție atunci când alternativele (inclusiv relocarea) au eșuat, iar ursul problemă pune în pericol vieți omenești și gospodării. Comisia Euopeană a aprobat Statelor Membre buget pentru a compensa imediat și just orice fermier care suferă pagube pe propriul teren sau în zone unde au contract pentru a practica agricultura, mai precizează AgentGreen.

Articolul Cel mai mare urs din UE a fost împușcat în România de un prinț austriac. Acuzații de braconaj apare prima dată în Știri – TV CNS.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

www.cnstv.ro folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor pe site. Acceptă Citește...