Cum funcționează ”barul liber de Covid” din Irlanda

Eileen’s Pub, un bar din Aughamore, sud-vestul Irlandei, s-a redeschis joi, 10 decembrie. Clienţii, selectați pe bază de rezervări, au trebuit să aştepte mai întâi într-o zonă special amenajată unde au fost testaţi pentru COVID-19 de un angajat specializat, scrie agenția DPA, citată de Agepres.

Clienţii care au stat la coadă în faţa intrării Eileen’s Pub au plătit 10 euro pentru un test rapid. Testarea a început de la ora locală 17:00 şi s-a terminat la ora locală 19:00. Au primit băutură din partea casei cât au așteptat să fie testați.

”Costurile testelor şi ale testării în sine sunt mult mai mari decât tarifele percepute de noi, dar suntem bucuroşi să acoperim o parte din costuri pentru a ne asigura că angajaţii noştri şi clienţii se află în siguranţă şi sunt protejaţi”, a declarat proprietarul barului, într-un mesaj pe Facebook.

După ce au ajuns în interiorul barului, clienţii au trebuit să respecte reglementările guvernamentale ce vizează redeschiderea barurilor şi a restaurantelor. Între altele, numărul maxim de persoane la o masă este de patru.

Al doilea lockdown impus în Irlanda din cauza noului coronavirus a expirat săptămâna trecută.

| Știre indexată de pe site-ul: https://www.libertatea.ro/subiect/coronavirus

Articolul Cum funcționează ”barul liber de Covid” din Irlanda apare prima dată în Știri – TV CNS.