TV CNS
CNS STIRI

Dosare penale după dezastrul ecologic de pe râul Bicaz. Șoferul bulgar ce făcea livrarea amoniacului reținut pentru 24 de ore

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a deschis două dosare penale care vizează poluarea pârâului Bicaz cu amoniac, produsă în interiorul Fabricii de ciment de la Taşca.

Inspectorul şef al IPJ Neamţ, comisarul şef Mihai Osoianu, a anunţat într-o conferinţă de presă organizată la sediul Instituţiei Prefectului, că infracţiunile incriminate sunt infectarea apei şi poluarea prin evacuarea de substanţe periculoase, precum şi evacuarea apei care poate genera pericole asupra sănătăţii şi integrităţii persoanelor, animalelor şi fondului piscicol.

De asemenea, poliţiştii au deschis un dosar penal care vizează o păstrăvărie din zonă, asupra căreia există suspiciunea că ar fi fost comercializat peşte care a murit din cauza poluării. Infracţiunile cercetate sunt de comercializare a produselor alterate şi falsificare sau substituire de alimente.

Cercetările sunt în plină desfăşurare sub coordonarea procurorului de caz, urmând a se stabili participaţia şi implicarea persoanelor atât din cadrul societăţii, cât şi din cadrul societăţii furnizoare de amoniac”, a declarat inspectorul şef al IPJ Neamţ.

Prefectul George Lazăr a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că accidentul ecologic nu ar fi trebuit să se întâmple şi a cerut tuturor instituţiilor abilitate să ia măsuri ferme.

Este un accident care nu ar fi trebuit să se întâmple dacă cei de la această societate comercială şi-ar fi luat toate măsurile pentru a preîntâmpina astfel de incidente care pun în pericol sănătatea publică. Declaraţiile celor de la combinat nu sunt acoperitoare pentru incidentul care s-a produs, ca 5,4 tone amoniac să fie deversate ca reziduuri spre pârâul Bicaz şi, ulterior, la confluenţă, spre râul Bistriţa”, a precizat prefectul.

Reamintim faptul că, luni seara (3 mai 2021 n.red), pârâul Bicaz a fost poluat cu amoniac, fiind constatată o depăşire cu 1.900 de ori a limitei legale la evacuarea de la Fabrica de ciment din Taşca.

În urma verificărilor în teren, reprezentanţii Gărzii de Mediu Neamţ au constatat că apa pârului Bicaz era albicioasă, cu miros puternic de amoniac, iar în bazinele celor două păstrăvării care se alimentează din pârâul Bicaz, toţi peştii erau morţi.

De asemenea, s-a constatat că şi pe pârâul Bicaz erau peşti morţi.

Nu ne putem antepronunţa cu privire la contribuţia sau forma de participare a persoanelor implicate în acest eveniment. Facem cercetări penale atât cu privire la personalul fabricii de ciment cât şi cu privire la reprezentanţii firmei de transport a furnizorului de amoniac. Firma de transport este din Bulgaria. Acum colectăm toate documentele de la reprezentanţii fabricii de ciment, de la furnizor, de la transportator şi de la instituţiile cu atribuţii în domeniu”, a explicat inspectorul şef al IPJ Neamţ.

Reprezentanţii Fabricii de ciment de la Taşca susţin că şoferul bulgar al firmei care a livrat amoniac ar fi deversat în pârâul Bicaz cantitatea de amoniac rămasă neachiziţionată de fabrică.

Articolul Dosare penale după dezastrul ecologic de pe râul Bicaz. Șoferul bulgar ce făcea livrarea amoniacului reținut pentru 24 de ore apare prima dată în Știri – TV CNS.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

www.cnstv.ro folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor pe site. Acceptă Citește...