Televiziunea CNS
www.cnstv.ro

FĂRĂ APĂ LA PIATRA NEAMȚ ȘI PRESIUNE SCĂZUTĂ LA ROMAN

0

Din cauza secetei pronunțate, conducerea companiei ApaServ continuă să livreze noaptea apă cu presiune scăzută la Roman. ” Urmare a scăderii nivelului hidrostatic din puțuri ( de la Pildești n.r), se va furniza, din nou, apă cu presiune redusă în municipiul Roman, între orele 23:00 – 04:00, și în perioada 11 – 15 noiembrie. Pentru informații suplimentare, beneficiarii noștri pot suna la Dispeceratul ApaServ care funcționează nonstop, la numărul de telefon 0233/233340, sau pot accesa site-ul companiei www.apaserv.eu. Va mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis reprezentanții ApaServ. Aceeași măsură de furnizare a apei la Roman, cu presiune scăzută noaptea, a fost luată de compania ApaServ, din același motiv, și la începutul lunii octombrie, chiar înainte de avaria de la Cordun, dar și săptămîna trecută. Nici pentru locuitorii municipiului reședință de județ și pentru alte trei comune:Gîrcina, Girov și Dochia, veștile nu sînt prea bune pentru ziua de miercuri, 13 noiembrie, cînd se preconizează ca începînd cu ora 4,00 să fie oprită apa. Și în Piatra Neamț se va sista furnizarea apei, în vederea realizării unor lucrări la magistralele de aducțiune. În comunicatul companiei se specifică faptul că se va furniza apa potabilă cu presiune redusă, ajungînd la oprire totală în comunele: Gîrcina, Girov și Dochia, precum și în municipiul Piatra Neamț, cu excepția Spitalului Județean, a cartierelor: Mărăței, Gara Veche, 1 Mai, Speranța și a localităților Alexandru cel Bun, Dumbrava Roșie, Săvinești, Roznov și Zănești care vor rămîne alimentate. Se estimează că lucrările de reparații se vor încheia în aceeași zi, la orele 20:00, cînd e va începe încărcarea magistralelor. ”Menționăm că din cauza situațiilor generate de inerția și reechilibrarea sistemului, procesul de reluare a furnizării apei cu presiune optimă se va încheiat în data de 15 noiembrie, la orele 6,00.Rugăm consumatorii să-și asigure necesarul de apă pentru consum şi uz casnic pentru perioada întreruperii furnizarii serviciului”, se menționează în comunicatul Companiei ApaServ, în încheierea căruia furnizorii de apă își cer scuze pentru disconfortul produs și mulțumesc consumatorilor pentru înțelegere. De furnizarea apei cu presiune scăzută au avut parte între 1 și 8 noiembrie și locuitorii orașului Tîrgu Neamț și al comunelor:Agapia, Vînători și Bălțătești, din aceleași cauze: scăderea nivelului hidrostatic din puțuri.

Citește și