TV CNS
CNS STIRI Politică

IONEL ARSENE, ATAC FĂRĂ PRECEDENT LA ACTUALA CONDUCERE PSD

Apropierea Congresului PSD, în care urmează a fi ales viitorul președinte al formațiuni politice a determinat și ”ascuțirea săbiilor” în partid, în funcție de taberele care se strâng în jurul celor doi lideri care și-au anunțat intenția de a candida la șefia partidului. La sfârșitul săptămânii trecute județul a fost vizitat de fostul Ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, unul din cei doi candidați anunțați pentru șefia partidului. Ionel Arsene nota, în urmă cu două două zile, pe pagina de socializare. “Libertatea și dreptul la liberă exprimare sunt principii fundamentale ale democrației! Caracatița corupției și manipulării, reprezentată de actuala guvernare, continuă să-și întindă tentaculele și spre acapararea PSD. Subordonarea este atât de evidentă și atât de prost orchestrată, încât pare o regie ieftină, care insultă inteligența oricui mai are un neuron funcțional.
Nu voi permite așa ceva! Nu vom permite! Suntem prea mulți să mai tăcem și să ne subordonăm unora deveniți, peste noapte, obedienți la alți stăpâni, aceștia nefiind poporul. Eu: NU! Noi: NU! Și suntem mulți! Aceste lepre galbene ne-au îndatorat, ne-au furat, ne-au trădat și și-au bătut joc de o țară întreagă. Încrederea românilor a fost zdruncinată, iar PSD are datoria și obligația morală să lupte pentru drepturile cetățenilor și să se comporte ca un partid de opoziție adevărat!
Este clar că nu suntem pe direcția bună! Nu eu! Nu noi! Dar partidul nostru, PSD, este acuzat astăzi de trădare pe nedrept! De către oamenii care ne-au votat, de către românii care așteaptă de la noi să-i apărăm de acești guvernanți care vor să instaureze DICTATURA în România! Nu este de vină un întreg partid pentru deciziile profund greșite ale unora care îl conduc vremelnic!
Am fost și voi rămâne liber în gândire, conștiință, un om politic asumat și care întotdeauna va spune ce crede și ce simte! Si astăzi spun apăsat că partidul nostru nu este pe calea dreaptă, pe drumul bun”, a consemnat Ionel Arsene.

Alte postări

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

www.cnstv.ro folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor pe site. Acceptă Citește...