Noul record de viteză pe șosea: 509 km/h

Uitați de modele precum Bugatti sau Koenigsegg, fiindcă un alt hipercar este acum regina șoselelor și tocmai a doborât recordul de viteză pentru o mașină de serie. Super-mașina se numește Tuatara și a atins 509 kilometri pe oră!

Creație a unei companii americane, SSC North America, Tuatara a atins o viteză medie de aproape 509 kilometri pe oră. S-a întâmplat pe o șosea din Nevada, unde a gonit în direcții opuse ale drumului în decurs de o oră. Într-una dintre încercări a atins chiar și 533 de kilometri pe oră, iar oficialii prezenți au făcut o medie a tentativelor.

Precedentul record de viteză aparținea modelului suedez Koenigsegg Agera și era de 447 km/h.

Cu o caroserie din fibră de carbon, Tuatara are un motor twin-turbo V8 de 5,9 litri care produce peste 1.770 de cai putere.

Doar o sută de exemplare vor fi fabricate, la un preţ pe măsură: aproape două milioane de dolari!

 

Articolul Noul record de viteză pe șosea: 509 km/h apare prima dată în Știri – TV CNS.