Posibil stimulent pentru operatorii de distribuție și transport de electricitate și gaze naturale

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei propune acordarea unui stimulent de 2% peste rata reglementată a rentabilităţii pentru operatorii de distribuţie şi transport de electricitate şi gaze naturale care accesează fonduri europene pentru dezvoltarea reţelei, potrivit notei de prezentare a unui proiect de ordin, postat pe site-ul autorităţii.

„În vederea stimulării realizării de investiţii în cadrul unor proiecte în care au fost atrase şi fonduri europene nerambursabile, se propune acordarea unui stimulent de 2% peste rata reglementată a rentabilităţii, dacă investiţiile din această categorie au fost realizate şi puse în funcţiune de operatori după data intrării în vigoare a prezentului ordin”, se arată în documentul menţionat.

De asemenea, ANRE propune modificarea şi completarea unor metodologii de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de reţea în domeniul energiei.

Sursă: agerpres.ro

Articolul Posibil stimulent pentru operatorii de distribuție și transport de electricitate și gaze naturale apare prima dată în Știri – TV CNS.