TV CNS
CNS STIRI

PSD bate palma cu AUR ca să scape de Guvernul Cîțu

PSD cere ajutorul AUR pentru a dărâma Guvernul de coaliție condus de Florin Cîțu. Marcel Ciolacu a anunțat că textul moțiunii de cenzură va fi trimis și colegilor parlamentari din AUR.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că textul moţiunii de cenzură pe care urmează să o depună social-democraţii în Parlament pe 14 iunie va fi trimis şi celor de la AUR pentru a face „adăugiri”.

O să începem să lucrăm la text, o să trimitem textul şi la parlamentarii neafiliaţi, este şi grupul AUR în Parlament şi o să trimitem textul, poate au şi dânşii adăugiri la text, pentru că au anunţat deja că vor vota o eventuală moţiune de cenzură depusă în Parlament„, a spus Ciolacu, miercuri seară, la televiziunea publică.

Încercăm să dărâmăm Guvernul cu această moţiune de cenzură pe care o vom depune. E o diferenţă de 34 de voturi între Putere şi Opoziţie.

Tot aud această discuţie – de ce nu a depus PSD moţiune de cenzură până acum.

Ce voiaţi, domnule, să depunem moţiune de cenzură după două săptămâni de la alegeri? Mai erau nişte plecaţi şi prin PSD la un moment dat, după ce a ieşit Iohannis cu 67% voiau să facem referendum să îl suspendăm.

Stai, că de-abia au fost alegeri acum o săptămână şi a ieşit omul cu 67%, cum să îl suspendăm? Cam aşa s-a întâmplat şi acum”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

Articolul PSD bate palma cu AUR ca să scape de Guvernul Cîțu apare prima dată în Știri – TV CNS.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

www.cnstv.ro folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor pe site. Acceptă Citește...