Reținut în cazul amenințărilor de pe Facebook a actriței Maia Morgenstern. Anchetă deschisă după amenințări cu moartea

Un tânăr a fost reținut în cazul actriței Maia Morgenstern. Două persoane au fost identificate după mesajul de amenințare trimis actriței. Asta, după ce inclusiv echipele Antitero ale SRI au intervenit în această anchetă. De altfel, au avut loc și percheziții la cei vizați de acest dosar penal. Aceasta a fost amenințată cu moartea într-un mesaj semnat „partidul AUR”.

Brigada Antitero a SRI a colaborat cu Poliția Română în ancheta referitoare la mesajele de amenințare făcute la adresa directoarei Teatrului Evreiesc de Stat, Maia Morgenstern. În urma cercetărilor au fost identificate două persoane, dintre care una a fost reținută, potrivit Realitatea PLUS.

Amenințările cu moartea au vizat-o pe Maia Morgenstern și pe fiica sa. De asemenea, în scrisoarea publicată pe Facebook scrie că toți colegii actriței vor fi și ei omorâți.

La finalul mesajului antisemit scrie „din partea partidului AUR”.

Ulterior, liderul AUR a transmis un mesaj public în care explică faptul că este vorba despre o intoxicare: „Alianța pentru Unirea Românilor a luat act cu stupefacție de atacul degradant, antisemit și suburban la adresa doamnei Maia Morgenstern, un artist emerit și îndrăgit de românii de pretutindeni, promotor neobosit al culturii evreiești în România, o cultură care face parte din fibra culturală a poporului român”.

Articolul Reținut în cazul amenințărilor de pe Facebook a actriței Maia Morgenstern. Anchetă deschisă după amenințări cu moartea apare prima dată în Știri – TV CNS.