S-A MAI ÎNVIORAT PIAȚA MUNCII

De câteva săptămâni se constată o înviorare a pieții muncii în județul Neamț. Pentru săptămâna în curs la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Neamț au fost comunicate un număr de 431 locuri de muncă vacante. La Agenția Locală din Piatra Neamț sunt libere 148 joburi, din care 33 în industrie, 66 în domeniul construcțiilor, agriculturii și silviculturii și 49 în domeniul comerțului, serviciilor. Oferta de locuri de muncă pentru romașcanii aflați în căutarea unui loc de muncă este mai generoasă în sensul că sunt libere 228 locuri de muncă, din care 100 în industrie, 76 în construcții, agricultură și silvicultură și 52 în comerț și servicii. La Târgu Neamț sunt vacante doar 55 de locuri de muncă, din care 42 în domeniul industriei și 16 în domeniul comerțului sau serviciilor. Purtătorul de cuvânt al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Neamț, Dana Chirilă, a spus că o parte din posturile comunicate nu au avut căutare și provin din săptămânile anterioare, dar 38 de locuri de muncă sunt noi.