SITUAȚIA CAZURILOR CONFIRMATE DE COVID 19 ÎN NEAMȚ

Buletinul de presă al Grupului de Comunicare Strategică, informații update la ora 13.00.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.302 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 209 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Până astăzi, 12 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 15.778 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.685 au fost declarate vindecate și externate.
In Neamt numarul de cazuri COVID 19 confirmate, sunt 773.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 269.183 de teste.În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 412 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.905 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 563 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 273 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 169.100 de lei.

Grupul de Comunicare Strategică