Situație foarte dificilă pentru retailul nealimentar din România

Din ce în ce mai multe societăţi comerciale din domeniul retailului nealimentar intră în faliment, pentru că nu mai pot rezista pe piaţă, avertizează Organizaţia Patronală a Retailerilor din România, Roretail.

Asociaţia a semnalat în numeroase rânduri, atât public, cât şi prin comunicări transmise factorilor de decizie, situaţia extrem de dificilă pe care o întâmpină retailul nealimentar din România. După o perioadă de 3 luni în care magazinele au fost închise prin decizii ale autorităţilor, odată cu redeschiderea centrelor comerciale vânzările au rămas sub nivele mult inferioare celor de anul trecut.

În medie, scăderile vânzărilor din magazine în ultimele luni au ajuns la 60%-80%, iar situaţia este extrem de dramatică. Inclusiv cu ocazia Black Friday, vânzările din magazine au fost cu aproximativ 50% mai mici decât cele de la ediţia anterioară, din anul 2019. Primele magazine care au intrat în faliment sunt cele ale micilor companii din domeniu, unde nu există o contrabalansare a pierderilor de pe piaţa locală cu veniturile de pe pieţele externe.

Sursă : digi24.ro

Articolul Situație foarte dificilă pentru retailul nealimentar din România apare prima dată în Știri – TV CNS.