TV CNS
CNS STIRI

Teribilism, drifturi, urmărire ca-n filme și 3 mașini avariate

Un șofer, aflat la volanul unui autoturism BMW, a făcut un adevărat spectacol în parcarea unui magazin din Târgoviște.

Un tânăr teribilist, aflat la volanul unui autoturism BMW, a crezut de cuviință, azi-noapte, în jurul orei 01:30, că parcarea magazinului JYSK din Târgoviște este locul ideal pentru a realiza câteva drifturi cu bolidul său. Scopul, evident, a fost acela de a arata asistenței cât de tare este el în tehnica șofatului.

La fața locului, a sosit rapid un echipaj al Poliție Rutiere pentru a opri cascadorul și a-l trage la răspundere pentru fapta sa. Numai că flăcăul de 18 ani, care este clar că nu a luat contact cu volanul de prea multă vreme, a apăsat pe accelerație, alegând să fugă de oamenii legii exact ca-n filmele americane. Evident, polițiștii au pornit după el.

Urmărirea nu a durat prea mult, fiindcă pilotul de ocazie, care s-a dovedit că se afla sub influența alcoolului, pe strada Maior Brezișeanu, a pierdut controlul asupra volanului și intrat într-un autoturism Volkswagen parcat. Autovehiculul respectiv, din cauza izbiturii, a fost proiectat în altă mașină staționată, un Ford. Cursa nebunească a tânărului de 18 ani s-a încheiat în gardul unui imobil de pe strada respectivă, asta după ce a fost proiectat în forță într-un stâlp de electricitate.

Din fericire, acest eveniment rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Tânărul, care avea o alcoolemie de 0, 47 mg /l alcool pur în aerul expirat, va răspunde în fața legii pentru faptele sale și va plăti și daunele produse.

Foto: incomod-media.ro

Articolul Teribilism, drifturi, urmărire ca-n filme și 3 mașini avariate apare prima dată în Știri CNS Media.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

www.cnstv.ro folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor pe site. Acceptă Citește...