Uniunea Europeană va avea o nouă instituție destinată combaterii spălării banilor din 2021

Miniştrii de Finanţe ai UE au fost de acord marţi cu înfiinţarea unui organism al Uniunii Europene destinat combaterii spălării banilor în cele 27 de state membre ale blocului comunitar, sprijinind propunerea din mai a Executivului comunitar, transmite Reuters.

De asemenea, Consiliul Miniştrilor de Finanţe şi-a exprimat sprijinul faţă de intenţia Comisiei Europene de a armoniza reglementările UE pentru combaterea spălării banilor şi pentru a furniza coordonare şi sprijin pentru unităţile naţionale de informaţii financiare (autorităţile de luptă împotriva spălării banilor) din statele UE.

Comisia Europeană va prezenta propunerile legislative, astfel încât organismul Uniunii Europene destinat combaterii spălării banilor să intre în vigoare în primul trimestru din 2021. În mai, Comisia Europeană anunţase că ia în calcul înfiinţarea unei noi autorităţi pentru a combate infracţiunile financiare şi a monitoriza mai strict activitatea băncilor.

Sursă : stiripesurse.ro

Articolul Uniunea Europeană va avea o nouă instituție destinată combaterii spălării banilor din 2021 apare prima dată în Știri – TV CNS.