TV CNS
CNS STIRI

[Video] Parlamentarii sunt șocați (!) de traiul românilor. „E trist, nu m-aș descurca”

Parlamentarii sunt șocați de cum trăiesc românii cu salariul minim pe economie. Suma este la limita supraviețuirii. Un reporter de la o televiziune națională a stat de vorbă cu senatorii și deputații din fiecare partid.

Parlamentarii de la PNL, PSD, USR-PLUS și AUR au fost întrebați cum s-ar descurca dacă ar avea salariul minim pe economie:

Cu siguranță toți, la începutul carierei noastre, am trecut prin această problemă și ne aducem aminte că a fost foarte greu. Sigur că acum este foarte greu, nu îți permiți decât să plătești cheltuielile zilnice. Eu, când aveam un serviciu și avem salariul minim, nu m-am oprit la un singur serviciu, am căutat altul și am avut și colaborări part-time, am ținut și contabilități la societăți comerciale, am căutat pe cât posibil legal să-mi rotunjesc veniturile familiei”, a spus deputatul, PSD Marius Budăi.

Suma aceasta este o sumă mizerabilă și ne gândim mai ales că sunt cetățeni români care muncesc în Anglia și Spania pentru 500 de euro. E trist, nu m-aș descurca”, a răspuns și deputatul AUR, Dumitru Viorel Focșa.

La fel ca și 1,15 milioane de cetățeni români, greu și foarte greu. Ăsta este adevărul, din banii ăștia abia dacă supraviețuiești. Mâncare îți iei în primul rând și, ca să fiu foarte direct, nu cred că îți mai ajung banii și de altceva, mai ales dacă ai și un copil”, a răspuns deputatul USR-PLUS, Cristian Seidler.

Este o întrebare retorică? Mi se pare cumplit să trăiești în condițiile astea”, a spus scurt senatorul USR-PLUS, Cristian Ghica.

Cu salariul minim pe economie nu, familia mea toată nu, în niciun caz”, a răspuns și senatorul USR-PLUS, Radu Mihail, după ce a fost întrebat dacă s-ar putea descurca cu salariul minim pe economie.

Eu în niciun caz. Din punctul meu de vedere, este extrem de mic și acum depinde și de ce își dorește fiecare om. Sunt oameni care se mulțumesc cu acest salariu, deși au posibilitatea să lucreze mai mult și să aibă salariul mai mare”, a punctat senatorul PNL, Ion Iordache.

Articolul [Video] Parlamentarii sunt șocați (!) de traiul românilor. „E trist, nu m-aș descurca” apare prima dată în Știri CNS Media.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

www.cnstv.ro folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor pe site. Acceptă Citește...