TV CNS
CNS STIRI

[VIDEO] Polițiști și jandarmi atacați cu… drujba. S-a folosit armamentul din dotare

Mobilizare de forțe în cartierul de romi din localitatea Petea, județul Satu Mare. Mai multe persoane au fost rănite în urma unui conflict între locuitorii cartierului și forțele de ordine.

Aproximativ 50 de oameni au atacat polițiștii și jandarmii. Unul dintre romi ar fi avut inclusiv o drujbă asupra sa. Oamenii legii s-au văzut nevoiți să folosească armamentul din dotare și au tras cu pistolul cu bile de cauciuc în direcția bărbatului care avea asupra sa drujba.

În momentul în care unul dintre polițiștii de la Serviciul de Acțiuni Speciale a încercat să îl imobilizeze pe unul dintre scandalagii, colegul său care i-a venit în sprijin a fost rănit.
Potrivit informațiilor PresaSM, polițistului i-a fost retezată urechea de unul dintre participanții la conflict. Acesta urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale.

Mai multe persoane au fost transportate și la Unitatea de Primiri Urgențe, dar și la sediul Poliției din municipiul Satu Mare.
Cel mai probabil, în urma acestui scandal, se vor deschide dosare penale pentru vătămare corporală și ultraj.

Preluare: presasm.ro

Articolul [VIDEO] Polițiști și jandarmi atacați cu… drujba. S-a folosit armamentul din dotare apare prima dată în Știri – TV CNS.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

www.cnstv.ro folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor pe site. Acceptă Citește...