[VIDEO] Poluare masivă cu amoniac pe râul Bicaz. Păstrăvii din cinci bazine au murit

Păstrăvii din cinci bazine aflate în proprietatea a două păstrăvării au murit după ce pârâul Bicaz a fost poluat cu amoniac provenit de la fabrica de ciment de la Taşca, potrivit informaţiilor furnizate de prefectul George Lazăr, transmite Agerpres. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit imediat pentru a adopta o serie de măsuri pentru gestionarea situaţiei apărute.

În urma verificărilor în teren, reprezentanţii Gărzii de Mediu Neamţ au constatat că apa pârâului Bicaz era albicioasă, cu miros puternic de amoniac, iar în bazinele celor două păstrăvării erau morţi toţi peştii.

De asemenea, s-a constatat că şi pe pârâul Bicaz erau peşti morţi.

În urma analizelor probelor de apă, s-a constatat că la evacuarea de la Combinatul de ciment de la Taşca depăşirea la amoniac era de 1.900 de ori mai mare decât normele admise.

Urmează ca Garda de Mediu, Sistemul de Gospodărire a Apelor şi IPJ Neamţ să întocmească o notă a rezultatelor controlului şi să stabilească ce sancţiuni se impun.

Activitatea operatorului economic ar putea fi suspendată, concomitent cu sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz.

Sursă video: Știri Piatra Neamț

Articolul [VIDEO] Poluare masivă cu amoniac pe râul Bicaz. Păstrăvii din cinci bazine au murit apare prima dată în Știri – TV CNS.